La Vatican a fost inaugurată o expoziţie inedită de piese Faberge
 
 Strălucire şi rafinament la Vatican, unde s-a deschis o expoziţie a  preţioaselor lucrări Faberge. Colecţia aparţine miliardarului rus Victor  Vekselberg şi cuprinde peste 150 de piese unice, printre care şi  celebrele ouă Faberge. 
Colecţia Faberge se încadrează perfect între pereţii muzeului de la  Vatican. Chiar şi directorul acestuia, Antonio Paolucci, nu-şi poate lua  ochii de la piesele expuse în sala Rafael. 
 
 La cererea Vaticanului, lucrările expuse au orientare religioasă, fiind  dedicate sărbătorilor pascale. Operele lui Faberge au fost create  special pentru familia ţaristă, înainte de revoluţia din 1917. Ţarina  primea câte o bijuterie în fiecare an, cu ocazia Paştelui. Faberge a  creat 54 de astfel de ouă, fiecare unic şi deosebit. În prezent, numai  42 dintre acestea mai există în lume. Miliardarul rus Viktor Vekselberg a  cumpărat colecţia în 2004, de la familia Forbes, cu 90 de milioane de  dolari. 
 
			