Un asteroid, potenţial PERICULOS, va trece pe lângă Terra, în această noapte
Foto: mediafax.ro
Un asteroid cu un diametru cuprins între 280 şi 620 de metri va trece pe lângă Terra în această noapte la o distanţă de aproximativ 4,3 milioane de kilometri, iar NASA l-a inclus în categoria obiectelor spaţiale "potenţial periculoase", potrivit ibtimes.com, citează mediafax.ro.
Asteroidul 481394 (2006 SF6) va avea o viteză de aproximativ 29.000 de kilometri pe oră când va trece cel mai aproape de Terra, pe 21 noiembrie, în jurul orei 02:00, arată un raport al Centrului pentru studierea obiectelor din apropierea Pământului (CNEOS) din cadrul NASA.
Asteroidul va trece pe lângă Terra la o distanţă de zece ori mai mare decât cea dintre planeta noastră şi Lună.
Specialiştii spun că acesta va trece pe lângă Terra la o distanţă suficient de mare încât planeta să nu fie în pericol, dar nu pot fi excluşi anumiţi factori care îi pot modifica traiectoria.
Asteroidul a fost inclus de NASA în categoria "potenţial periculos", ca orice alt obiect spaţial care se apropie de Terra la mai puţin de 7.480.000 de kilometri.
Specialiştii NASA şi-au propus să identifice 90% dintre asteroizii de mari dimensiuni - peste 140 de metri - care ajung în apropierea Terrei, dar ar putea avea nevoie de 30 de ani pentru a realiza acest lucru.