Senzualitate și mișcări grațioase. Festivalul şi Campionatul Internaţional de Tango a început la Buenos Aires
 
 Festivalul şi Campionatul Internaţional de Tango a început la Buenos Aires. Este unul dintre cele mai grandioase evenimente din lume, dedicate acestui tip de dans, cu sute de dansatori şi muzicieni participanţi. După o pauză de doi ani, cauzată de pandemie, ediţia aceasta se va desfăşura timp de două săptămâni, sub ritmuri de bandoneon.
Festivalul de tango este organizat în peste 30 de locații, în 13 cartiere din Buenos Aires, cu peste 1500 de artiști. Concurenţii vor încerca să convingă juriul şi miile de spectatori că merită să ajungă în finală şi în fruntea campionatului.
Tangoul este originar din Argentina şi Uruguay, care datează de la începutul secolului al XX-lea. Acest tip de dans a fost inclus în patrimoniul UNESCO, în 2009. La început, era popular în bordelurile din Buenos Aires și era dansat doar de perechi de bărbați, însă, cu timpul, tangoul a devenit unul dintre cele mai populare dansuri din lume.
 
			