Cine tergiversează anchetele privind traficul de organe
 
 Anchetele privind cazurile de trafic de organe sunt tergiversate pe motiv că informaţiile sunt ţinute în mare secret. Cel puţin aşa susţin instituţiile care ar trebui să se ocupe de descoperirea acestora. Mai mult, nici medicii nu sunt dispuşi să vorbească despre astfel de cazuri şi asta, pentru că, spun ei, deontologia profesională nu le permite divulgarea informaţiilor fără acordul pacientului.
Autorităţile susţin că investighează aceste cazuri, dar nu dispun de  informaţii pentru a trage la răspundere traficanţii de organe. "Investigaţiile în domeniu evident că nu au fost stopate sau nu au  fost lăsate fără atenţie. Avem cazuri pe care le  investigăm, dau nu este suficientă informaţie pentru a finisa urmărirea  penală", a declarat Eduard Bulat, şef Secţia combaterea traficului de fiinţe umane, Procuratura Generală.
 
 Există voci care susţin că tergiversarea anchetării dosarelor se face în mod intenţionat. "Problema este că anchetele trenează deoarece, în opinia mea, este  cineva interesat în organele de drept. Să dureze atâta o  investigaţie este inadmisibil. Acolo unde este un  interes dosarul ajunge foarte greu în instanţa de judecată", a menţionat Violeta Gaşiţoi, avocat.
 
 "Sunt cazuri de prin 2001-2005. Astăzi suntem practic în  2012 şi nu avem măcar un caz cu o sentinţă cu anumite persoane şi anumite  detalii cât de cât clare. Concluzia este că aşa  lucrează Procuratura şi autorităţile şi vor ascunde  de fiecare dată acele lucruri care sunt şi în beneficiul lor", a punctat Tatiana Niţa, director Media Press Grup.
 
 Din anul 2000, în Moldova au fost condamnate pentru trafic de organe doar 6 persoane.
Social
 
			