A murit şeful "celei mai mari familii din lume", lăsând în urmă 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți
 foto: 60 Minutes Australia
                  foto: 60 Minutes Australia
                          Un bărbat de 76 de ani, care se presupune că era șeful celei mai mari familii din lume, a murit în statul indian Mizoram, informează BBC, citat de digi24.ro. Ziona Chana, liderul unei secte religioase care practica poligamia, a murit duminică, lăsând în urmă 38 de soții, 89 de copii și 36 de nepoți.
Vestea morții lui a fost confirmată de ministrul-șef al statului Mizoram, Zoramthanga, care și-a exprimat condolențele pe Twitter, "cu inima grea".
Chana ar fi suferit de diabet și hipertensiune. Potrivit doctorilor, care au făcut declarații pentru agenția PTI, starea lui Chana s-a deteriorat în timp ce se afla acasă, iar el a fost transportat la spital în cursul serii de duminică, însă a fost pronunțat mort la scurt timp.
Este dificil de stabilit dacă Chana era într-adevăr șeful celei mai mari familii din lume, întrucât sunt și alte persoane care revendică acest titlu. Totodată, este dificil de estimat dimensiunea familiei lui Chana. Potrivit unor informații, el a avut 39 de soții, 94 de copii, 33 de nepoți și un strănepot, în total adunându-se 181 de oameni.
Presa locală a susținut mereu că Chana deținea "recordul mondial", însă nu se știe cu exactitate despre ce record e vorba. Cu toate acestea, familia lui China este o atracție locală și turiștii vin în satul din nord-estul Indiei ca s-o vadă. Totodată, stilul de viața fascinant al lui Chana atrage turiști în sat.
Familia sa enormă locuiește într-o casă uriașă cu patru etaje și 100 de camere. Soțiile lui împărțeau un dormitor, în timp ce bărbatul avea propria lui cameră. Clădirea este o atracție turistică în statul Mizoram, iar turiștii vin ca să vadă stilul de viață al familiei faimoase.
Potrivit Reuters, Chana s-a născut în 1945 și și-a cunoscut prima soție la vârsta de 17 ani. Familia lui face parte dintr-o sectă creștină - Chana Pawl, care are aproape 2.000 de adepți. Toți aceștia trăiesc în jurul casei lui Chana din satul Baktawng Tlangnuam. Secta permite poligamia pentru bărbați și a fost fondată de bunicul lui Chana în 1942.
 
			