Atenţie cum dormiţi! Somnul într-o cameră prea luminoasă provoacă obezitatea
Embed:
Atenţie cum dormiţi! Savanţii avertizează că oamenii care dorm într-o cameră cu prea multă lumină se expun unui risc sporit de a suferi de obezitate. Studiul a fost realizat de Institutul pentru Cercetarea Cancerului din Londra.
Cercetarea a fost realizată pe un eşantion de 113 mii de femei care au răspuns la mai multe întrebări legate de intensitatea luminii din camera în care dorm. Răspunsurile lor au fost comparate cu mai mulţi indicatori ai obezităţi, iar savanţii au sesizat valori mai mari la femeile care dorm în odăi luminate puternic.
O posibilă explicaţie a acestui fenomen se referă la faptul că lumina ar putea să întrerupă ceasul biologic. De asemenea, lumina influenţează starea de dispoziţie şi chiar felul în care corpul uman asimilează alimentele timp de 24 de ore.