Dragoste cu final tragic! A rămas fără o mână în timp ce făcea sex
foto: alexandrupamfil.blogspot.com
O femeie a rămas fără o mână în timp ce făcea sex! Incidentul s-a produs în timp ce aceasta se afla în vacanţă în Croaţia, potrivit CanCan.
Amy, o tânără de 28 de ani, din Noua Zeelandă, a decis să meargă în concediu în Europa şi şi-a ales ca destinaţie Croaţia. Acolo, ea a făcut cunoştinţă cu un bărbat din Marea Britanie. Cei doi au ajuns să facă dragoste pe o chiuvetă.
Partida de sex s-a încheiat, însă, tragic. Chiuveta a cedat sub greutatea celor doi, iar în cădere s-a spart. O bucată de porţelan i-a secţionat tinerei mâna stângă. Aceasta a fost transportată la la spital, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale complicate, de şase ore. Medicii au reuşit să-i salveze viaţa, deşi tânăra pierduse foarte mult sânge.
Acum, poliţiştii îl caută pe bărbatul care a părăsit ţara imediat după incident.
- Un bărbat din Ialoveni a fost înjunghiat mortal în propria casă
- Arestată pentru că şi-a legat tatăl cu un lanţ de un copac
- AFLĂ cum să îţi foloseşti toate cele 5 simţuri în timpul sexului
- Femeia care întrece orice bărbat la băut bere: Poate da peste cap 28 de LITRI pe zi
- AFLĂ 10 lucruri pe care bărbaţii le urăsc în timpul sexului