Filmele româneşti sunt apreciate la Festivalul Internaţional de la Cannes
 
 Filmele româneşti sunt apreciate la Festivalul Internaţional de la Cannes. Scurtmetrajul lui Ionuţ Piţurescu a primit, vineri seara, premiul Societăţii realizatorilor de film, la secţiunea "Quinzaine des Realisateurs".
"Căutare" este un film despre doi prieteni care au o căruţă, drept casă,  şi un cal, drept tovarăş. Trăiesc simplu, nu poartă nici măcar un ceas,  dar încă mai au timp, potrivit unui vechi proverb asiatic. Pricepuţi la  lucruri de care nu prea mai este nevoie în societatea de azi, ei caută  sensuri sau lipsa lor. 
 
 Filmul "Căutare" a participat la concurs alături de alte opt  scurtmetraje din Suedia, Olanda, Statele Unite, Franţa, Japonia, Canada  şi Italia. Regizorul, Ionuţ Piţurescu, are 31 de ani, este antropolog şi  a studiat regie de teatru. Festivalul de Film de la Cannes va coborî  cortina duminică seara, dar nu înainte de a fi înmânat principalul  premiu al competiţiei, Palme d'Or.
 
			