În perioada sovietică, Moldova a fost supusă mai multor valuri de deportări
 
 În perioada sovietică, Moldova a fost supusă mai multor valuri de  deportări, realizate sub forma represiunilor politice. Cifra exactă, a  oamenilor trimişi în lagărele de muncă forţată, nu se cunoaşte. Potrivit  istoricilor, în Siberia şi Kazahstan au ajuns zeci de mii de oameni.  Mulţi dintre ei, nu s-au mai întors... nici până astăzi. 
Primul val de deportări a fost în 1930, când au fost represaţi circa  1.800 de oameni din Republica Autonomă Sovietică Socialistă  Moldovenească. Unsprezece ani mai târziu, în noaptea din 12 spre 13  iunie 1941, aproximativ cinci mii de familii din Republica Sovietică  Socialistă Moldovenească au fost trimise în lagărele sovietice de muncă  forţată, cunoscute sub numele de Gulag. 
Ulterior, în noaptea de 5 spre 6  iulie 1949, în trenuri au fost încărcate peste 12 mii de familii de  „culaci”, moşieri şi negustori. Ultimul val de deportări a fost în  aprilie 1951, când au fost represaţi aproximativ 2.500 de oameni, pe  criterii religioase, dintre care circa 700 erau familii din raioanele de  nord ale Moldovei. Deportările au fost organizate de Biroul politic al  Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. 
 
			