Israelul comemorează victimile Holocaustului
 
 Israelul îi comemorează, astăzi, 2 mai, pe cei şase milioane de evrei care au  murit în cel de-al doilea război mondial. Mii de oameni sunt aşteptaţi  la Muzeul Holocaustului din Ierusalim, pentru a lua parte la ceremoniile  la care vor participa şi înalţi oficiali de stat. 
Liderii israelieni au participat la ceremonia de Comemorare a victimelor  Holocaustului. Ei au deplâns moartea a şase milioane de evrei, în  timpul celui de-al doilea război mondial. Tot atunci, oficialii de la  Tel-Aviv au cerut liderilor mondiali să împiedice Iranul să fabrice arme  nucleare. Preşedintele israelian, Shimon Peres, a calificat conducerea  ţării vecine drept fanatică, afirmând că aceasta este un pericol pentru  întreaga lume.
 
 Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a  cerut lumii să-i condamne pe cei care fac apeluri publice cu mesajul de a  distruge Israelul.
 
 Ceremonia de comemorare a victimelor Holocaustului a fost inaugurată la  Holocaust Memorial Day. Sunetele sirenelor de lângă monument, care au  sunat timp de două minute, au fost auzite în toată ţara, timp în care  toţi israelienii au întrerupt orice activitate şi au păstrat un minut de  reculegere. 
- Provocare pentru Israel: Două nave militare iraniene, în Canalul Suez
- Victimile războiului din Libia continuă să părăsescă oraşul
- Astăzi este marcată Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Holocaustului
- "A FOST O CRIMĂ COLOSALĂ!" Mesajul ONU cu ocazia zilei de comemorare a victimelor holocaustului
 
			