Provocare pentru Israel: Două nave militare iraniene, în Canalul Suez
 
 Două nave militare iraniene au pătruns, marţi dimineaţă, în spaţiul  maritim israelian, în drumul lor spre Siria, acţiune interpretată ca o  provocare de către Israel, menţionează surse oficiale din cadrul  Autorităţii Canalului, informează antena3.ro.
Deşi surse  diplomatice iraniene au anunţat că este vorba despre o vizită de rutină,  Israelul consideră acţiunea o ameninţare la adresa securităţii  naţionale. 
Navele sunt de producţie britanică, iar una dintre  ele este echipată cu torpile şi rachete antinavă, cealaltă având rol de  aprovizionare şi sprijin. 
Navele au fost iniţial blocate de  către autorităţile egiptene, care au declarat că nu au primit nicio  solicitare oficială. Ulterior, trecerea a fost autorizată în baza  Convenţiei de la Constantinopol, care reglementează intrarea navelor  militare în Canalul Suez.
Vasele au nevoie de aproximativ 12 ore  pentru a traversa Canalul Suez.
 
			