Ochii peştelui proaspăt trebuie să aibă corneea perfect transparentă, convexă şi cu pupilele negre. La peştele mort de mai mult timp corneea se deteriorează, devine concavă şi îşi pierde din transparenţă. Cristalinul începe să se opacizeze, astfel încât ochii devin tulburi.

Branhiile. Dacă sunt roşii, cu lamele bine diferenţiate, atunci peştele este proaspăt. Dacă au aspect de gelatină maro, renunţă la el. Există şi varianta ca peştii morţi să fie recoltaţi apoi de diverşi amatori de chilipiruri. Aceştia au branhiile în nuanţe de roz-cenuşiu, fiind uneori acoperite cu mâl.

Pielea este şi ea un indicativ preţios. Observăm adesea pete albicioase atât pe piele, cât şi pe înotătoarele peştilor. Acestea nu au neapărat semnificaţie negativă, fiind date de anumite ciuperci care se fixează pe unele răni preexistente. Pot apărea, de altfel, şi la peştii vii, fără consecinţe negative pentru noi. Atenţie însă la pielea care crapă la cea mai mică atingere, sub care se află o pastă moale, roşiatică, scrie realitatea.net

Aspectul la pipăit. Dacă îl împingi cu degetul, peştele proaspăt este elastic şi nu se deformează. Dacă este alterat, carnea lui este moale ca plastilina şi la apăsare apare o denivelare. Cel mai bine este să-l verifici pe abdomen. Dacă e umflat sau deformabil la comprimare, aruncă-l. Este o regulă de bază a pescarilor: peştele care pluteşte se aruncă. Dacă deschizi burta peştelui şi în loc de intestine găseşti o piftie, cu bule de gaz în interior, iar carnea este sângerie şi se desprinde uşor de pe oase, care rămân dezgolite, peştele respectiv este stricat.

Solzii peştelui care nu este proaspăt, dar e congelat au o nuanţă albăstruie, ternă şi, dacă peştele respectiv a apucat să se şi usuce înainte, sunt foarte greu de desprins sau de smuls din piele.