Protestul fermierilor: Drumul de acces spre postul vamal Leușeni-Albița a fost deblocat
(UPDATE 16:31) Serviciul Vamal anunţă că drumul de acces spre postul vamal Leușeni-Albița a fost deblocat, iar circulația mijloacelor de transport a fost reluată în regim normal.
(11:56) Poliţia anunţă că traseul Leușeni la moment este blocat, din cauza protestul fermierilor. Oamenii legii sunt la fața locului pentru redirecționarea și fluidizarea transportului.
"Circulația vehiculelor este imposibilă în contextul protestelor organizate de fermieri", a menţionat IGP.
În context, Serviciul Vamal îndeamnă călătorii să opteze din timp pentru alte puncte de trecere, cum ar fi: PVFI Sculeni, PVFI Costești sau PVFI Leova-Bumbăta, pentru a evita eventualele neplăceri și întârzieri.
Amintim că agricultorii au anunţat că vor ieşi astăzi din nou la protest începând cu ora 10:00, pe întreg teritoriul ţării, după ce întâlnirea Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare cu agricultorii protestatari, planificată pentru joi, a fost amânată pentru ziua de vineri.
De asemenea, aceştia au cerut din nou o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu premierul Dorin Recean şi cu şefa Bănci Naţionale a Moldovei, Anca Dragu.
Fermierii sunt nemulțumiți de propunerea Guvernului – creditul agricol de urgență, în valoare de 500.000 de lei. Ei vor ca acesta să fie de cel puțin un milion de lei și au alte câteva revendicări, între care distribuirea motorinei donate din România.
Agricultorii protestează începând cu 7 februarie pe mai multe trasee naționale.