SUPERSTIŢII: ce mesaje ascunse transmit păsările. De ce nu este bine să strici cuibul
foto: banaterra.eu
În tradiţia poporului român există o serie de credinţe cu privire la păsări. Aceste semnificaţii au fost cântate în multe melodii populare sau au fost inserate într-o sumedenie de poezii sau basme.
Barza este socotită, în tradiţia poporului român, o pasăre sfântă şi se crede că nu trebui supărată sau omorâtă sub niciun chip.
În unele zone din România se crede că dacă cineva îi strică cuibul, pasărea ia foc şi-i dă foc casei unde şi-a pus cuibul potrivit adevaru.ro.
Bulgarii cred că rudele celui care strică cuibul de barză vor muri. Şi germanii au o serie de credinţe legate de barză.
Astfel, ei cred că barza fereşte casa de duhuri rele Rândunica este tot o pasăre care trebuie protejată. "Se crede că e mare păcat să-i strici cuibul, să-i iei puii, s-o chinuieşti, schingiuieşti.
Rândunica vesteşte ploaie, când rade faţa apei sau a pământului", arată Gheorghe F. Ciauşeanu, în volumul "Superstiţiile poporului român".
Francezii cred că rândunica aduce norocul casei pe care îşi face cuibul, iar germanii consideră că mari necazuri se vor abate peste cei care vor fi neospitalieri cu rândunica. Cocostârcul este recunoscător cu stăpânul casei pe care şi-a făcut cuibul.