Un motiv serios pentru a renunţa la guma de mestecat
foto: descopera.ro
Dacă aveţi nevoie să aveţi mintea alertă pentru următoarele minute, renunţaţi la guma de mestecat! Aceasta este recomandarea oamenilor de ştiinţă.
Studiul publicat în Quarterly Journal of Experimental Psychology a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea Cardiff, scrie realitatea.net cu referire descopera.ro.
Cercetătorii au solicitat celor 40 de voluntari care au participat la trei studii. În primul trebuiau să memoreze o secvenţă aleatorie de litere (de exemplu P,V, B, C, D, G, T) în timp ce mestecau gumă de mestecat.
Voluntarii din cel de-al doilea grup au avut de rezolvat aceeaşi sarcină, dar mestecând guma „natural”. În cel de-al treilea test, participanţilor li s-a cerut să mestece gumă în timp ce încercau să identifice numărul lipsă dintr-o serie de numere (de exemplu numărul 7 lipseşte din seria 28149365).
În toate cele 3 experimente, voluntarii care au mestecat au gumă au avut memoria de scurtă-durată afectată.