Vezi aici care sunt cele mai celebre coafuri
 foto: cinemagia.ro
                  foto: cinemagia.ro
                          Cea mai populară coafură din toate timpurile a fost desemnat cocul  purtat de actriţa Audrey Hepburn în filmul "Mic dejun la Tiffany".  Clasamentul a fost realizat în urma unui sondaf efectuat în saloanele de  coafură din Marea Britanie. 
Celebra coafură a actriţei britanice Audrey Hepburn este în vogă şi  astăzi în saloanele din Marea Britanie, chiar dacă filmul are 50 de ani.  Cocul rafinat al artistei este foarte solicitat pentru că oferă o  eleganţă deosebită celor care îl poartă. 
 
 A doua poziţie în clasament este ocupată de buclele blonde făcute celebre de actriţa Marilyn Monroe. 
 
 Coafura băieţească, într-o nuanţă de blond închis, cu părul drept şi  aranjat într-o parte, făcută celebră de modelul britanic Twiggy s-a  clasat pe locul al treilea. În timp ce Ariel, sirena roşcată din  celebrul film de animaţie care îi poartă numele, ocupă locul al  patrulea.  
 
 A cincea în clasament este Jennifer Aniston, datorită coafurii "The  Rachel", denumită astfel după personajul din serialul "Friends".
 
 Victoria Beckham  este pe poziţia a şasea cu celebrul ei "Pob", urmată  de părul negru, drept şi lung purtat de cântăreaţa Cheryl Cole. 
 
 Sondajul a fost realizat de către asociaţia coaforilor din Marea  Britanie, pentru a marca lansarea filmului animat "O poveste încâlcită",  al 50-lea film de animaţie marca Disney. 
 
			