Ziua educatoare, noaptea star în filme pentru adulţi. Imaginile care i-au şocat pe părinţi (FOTO)
Descoperirea a fost făcut întâmplător, de mama unui copil care mergea la respectiva grădiniţă. Femeia a anunţat imediat conducerea instituţiei de învăţământ, însă directorul s-a arătat extrem de surprins.
"Educatoarea lucrează la noi de trei ani şi nu am avut niciun fel de plângere pe numele ei, până cum", scrie realitatea.net.
"Când am primit scrisorile acestea de la părinţi, am luat imediat legătura cu inspectorii şi cu poliţiştii, dar ne-au spus că au nevoie de declaraţii din partea părinţilor, dar şi de numele administratorului respectivului site pornografic. Dar ei nu vor să fie implicaţi în asta. În weekend am analizat câteva imagini, dar nu pot sancţiona pe cineva fără să am nişte dovezi concrete", a mai spus directorul.
Pe respectivul site, tânăra era cunoscută sub numele Vesna şi se descria drept o fată "mereu gata de acţiune".
Cu toate acestea, educatoarea neagă totul: "Am fost chemată în audienţă de directorul grădiniţă şi voi merge. Voi aduce şi câteva acte care dovedesc că lucrez şi în telemarketing, şi nu ca model erotic", a explicat ea.
O anchetă a fost demarată, urmând ca o eventuală sancţionare a tinerei să aibă loc la final, dacă este cazul.
- Nimeni nu se aştepta la aşa ceva! Viaţa secretă a unei educatoare i-a revoltat pe părinţi (VIDEO 18+)
- Educație cu palma! O educatoare din Cahul a recunoscut că A LOVIT un copil de patru ani PESTE FAȚĂ
- O fetiţă de patru ani, uitată o zi întreagă într-o grădiniţă. DETALII despre cele întâmplate
- O pensionară umblă în haine de vară în mijlocul iernii. Care este MOTIVUL (FOTO)
foto: realitatea.net


